Restaurant LUCA Oradea
Răzvan Oprișa
Scăunel pentru copii mici
Meniul zilei ieftin
Fir de păr în supă
Tacâmuri și farfurii de calitate proastă
Personalul preocupat de alte lucruri în timpul serviciului
Trecând prin Era Shopping Park Oradea într-una di zilele lui iulie 2014 pentru cumpărături împreună cu familia, fiind flămânzi și ora destul de înaintată pentru copii, ne-am hotărât să mâncăm prânzul undeva cât de aproape posibil. Chiar înainte de ieșirea din centrul comercial am văzut o autoservire și am decis să ne încercăm norocul. După câteva ore de cumpărături, un loc unde se poate mânca ieftin și bine era exact ceea ce ne doream.
POZE
ATMOSFERA
Când am ajuns localul era gol, nu servea nimeni masa la ora 15-16. Poate era puțin prea târziu pentru prânz, dar totuși, un local gol te duce cu gândul că ceva nu e în regulă. Cu toate astea, nu ne-am lăsat impresionați de acest aspect și am căutat o masă potrivită pentru noi.
Spre surprinderea noastră am descoperit că există scaune speciale pentru copii mici, lucru care ne-a dat încredere că cineva se gândește la familiile cu copii și deci, se îngrijește de clienți.
Mobilierul este simplu, scaune de plastic, mese de pal, dar vesel (porticaliu cu verde) numai bun pentru copii. Fiind în apropierea unui loc de joacă pentru copii, cred că alegerea este una reușită.
Mesele sunt despărțite discret de câte un zid scund folosit și pe post de jardinieră. Jardinieră unde se amestecă flori naturale cu flori de plastic. În general nu sunt adeptul florilor de plastic, dar având în vedere atmosfera generală și modul cum erau amplasate, nu deranjau estetic.
Muzica lipsea cu desăvârșire, și deși localul se află într-un centru comercial, nu se auzea muzică din nici o altă parte. Nu ar fi fost o problemă majoră, dat fiind stilul restaurantului, dacă lângă nu ar fi fost un centru de unde se puteau închiria mașinuțe electrice pentru copii. Zgomotul motoarelor electrice și al roților de plastic pe gresie devenea uneori chiar enervant.
CURĂȚENIE
Mesele erau toate curate când am sosit. În generat se vedea că era curățenie peste tot. Singurul minus a fost că sub masă erau firmituri de la cei ce mâncaseră înainte.
De obicei scriu câteva cuvinte și despre curățenia la toaletă, doar că, în cazul de față, toaleta lipsește. Dacă chiar este nevoie se pot folosi toaletele centrului comercial.
BUCĂTĂRIA
Mâncarea oferită am pute-o încadra la una cu tipic românesc, nepretențioasă. Feluri de mâncare simple, clasice: câteva feluri de ciorbe; câteva feluri pe bază de carne cu garniturile aferente; două, trei salate și două feluri de desert.
Se pot servi doar băuturi răcoritoare preambalate sau apă. Erau toate într-un frigider amplasat la începutul benzii de autoservire. Nu mai țin minte dacă în frigider era și bere. Mi s-ar fi părut mai logic ca acest frigider să fie amplasat la sfârșitul benzii de autoservire. Când am terminat de comandat primele feluri îmi amintesc că m-am uitat spre frigider să văd ce este, dar fiind așa de departe am renunțat la idee imediat.
COMANDA NOASTRĂ
Având în vedere meniul nu tocmai bogat, am reușit să ne hotărâm repede și am optat pentru două Meniul Zilei pe care le-am împărțit la doi adulți și doi copii.
Meniul 1
Felul I – Supă de varză cu afumătură
Supa era bună, dar cârnațul pus pe post de afumătură nu era chiar de cea mai bună calitate. Varza era fiartă cât trebuie și per total felul întâi ar fi fost ok dacă nu aș fi găsit un fir de păr în supă.
Felul II – Tocăniță de porc cu pireu și salată de varză crudă
Tocăniță moale, bună, gustoasă.
Pireul prea păstos dar bun la gust.
Salata de varză crudă albă bună.
Meniul 2
Felul I – Supă de pui
Supa de pui avea un gust clar de vegeta, chestie cu care pe mine ca bănățean m-au pierdut. Tăiețeii erau fierți bine, nici prea tare și nici al dente. Pe lângă tăiței în supă mai erau morcovi rași, lucru care mi s-au părut puțin nelalocul lor. M-aș fi așteptat să fie morcov sau pătrunjel rădăcină, dar rași mi se pare că denaturează gustul supei.
Felul II – Papricaș de pui cu garnitură de orez și castraveți murați
Carnea era bună, bine preparată. Orezul era cu mazăre și morcovi, dar era foarte sărat.
Castraveții murați, în schimb, erau foarte buni, dulcegi.
Felul III – …
Am fi vrut să luăm și un desert dar nu am prea avut din ce alege, sincer. Îmi amintesc doar faptul că puteam alege dintre o Eugenie și altceva … am ales să nu luăm nimic.
Porțiile erau suficiente ca și cantitate și erau la temperatura optimă.
SERVIREA
Fiindcă localul recenzat este o autoservire, nu putem vorbi efectiv de servire, dar fiind vorba de o semiautoservire unde trebuie tu să alegi și ți se pune în farfurie ceea ce ceri am putea spune două lucruri și despre acest subiect.
Când am intrat, nu era nici o persoană care să servească, dar odată ajunși la banda de autoservire a apărut și domnișoara ce servea. Foarte politicoasă și cu zâmbetul pe buze ne-a întrebat ce dorim și ne-a servit până în momentul când i-a sunat celularul. Din acel moment servirea a devenit mai mult echilibristică pentru că ținea celularul cu umărul pentru a putea vorbi, iar comunicarea dintre noi a continuat prin semne. Am avut noroc totuși că nu s-a lungit conversația și în scurt timp totul a revenit la normal.
Un lucru care mi-a plăcut a fost faptul că domnișoara ne-a avertizat că una din supe nu era caldă, fiind defectă rezistența din dreptul caserolei, și s-a oferit să ne încălzească supa la microunde. Nu e o soluție elegantă, dar e eficientă și denotă grijă față de client.
Un alt lucru care în schimb nu mi s-a părut potrivit a fost că domnișoara care ne-a servit, imediat ce a terminat cu noi a intrat în bucătărie, noi ca și clienți fiind efectiv părăsiți. Mă gândesc că ne fiind personal suficient avea treabă și în bucătărie. După scurt timp însă a ieșit afară și s-a așezat la o masă la povești cu un prieten. Personal nu m-a deranjat acest gest dar totuși denotă nivelul restaurantului.
Un lucru care ține până la urmă tot de servire e faptul că vesela și tacâmurile erau de plastic iar una dintre farfurii s-a crăpat în mijloc scurgându-se din mâncare în tava de autoservire. Și tot la acest capitol aș menționa lingurile de plastic care erau tăioase pe margine, dar poate am nimerit noi un lot mai … altfel.
CONTACT
[mappress width=”100%” height=”400″ adaptive=”true” mapid=”3″]
Restaurantul Autoservire LUCA se află în centrul comercial Era Shopping Park Oradea. La ieșirea din Oradea înspre Arad.
GÂNDURI DE FINAL
Restaurantul Autoservire LUCA din Oradea este un local fără pretenții unde se poate mânca decent la un preț minim.